O situatia des intalnita la noi (si in alte tari, dar nu chiar in aceeasi masura) este aceasta in care mai toata lumea isi alege „o facultate de viitor”, oricare ar fi aceea, indiferent ca se pricepe si stie ce face sau doar face eforturi supraomenesti pentru a o urma si a face pe plac parintilor, orgoliilor lumii ”care vorbeste” ignorandu-si cu desavarsire dorinta reala in ce priveste alegerea unei meserii sau vocatia care intr-un fel sau altul va fi toata viata prezenta.
In continuare, dupa terminarea studiilor se alearga dupa locuri de munca in stransa legatura cu studiile si pe cat mai multi bani inca de la inceput si, de cele mai multe ori, mai repede de un an, apar nemultumirile legate de conditiile oferite, de cerintele angajatorului, de pretentiile jobului in sine transformandu-se in frustrari personale care vizeaza neputinta de a le urma, respecta, savarsi, realiza, incapacitatea de a le face fata fizic. Apar plangerile, comportamentul angajatului se schimba transformand treptat omul din el (pentru ca pana la urma, inainte de toate functiile, suntem oameni) stresul este factorul acaparator si nimic nu mai e bine. Si totusi este tocmai jobul de care cu numai putin timp inainte subiectul se declara multumit si mandru. Dezinteresul si insatisfactia cu care incepe sa se prezinte la locul de munca il vor face curand sa se indoiasca de alegerea initiala si sa isi puna intrebari legate de ce i-ar placea de fapt sa faca, ce i-ar placea sa fie, cum iar placea sa fi ales? Dar de cele mai multe ori este tarziu; oamenii se complac, am descoperit in timp, in situatia creata de ei insisi si deseori din mandrie. Daca vor recunoaste ca sunt nemultumiti sau ca nu fac fata vor fi luati peste picior, vor fi vorbiti pe la spate si vor scadea in ochii celorlalti. Ca si cum sa te razgandesti ar fi un defect si te-ar face inferior celor care nu stiu exact ce isi doresc si acepta ce li se impinge „pe tava” direct la nas .
Asa se transforma oamenii din personalitati individuale in personalitati colective: prin alegerea de a face in viata ceva ce – in mod exclusiv- le aduce bani, e de viitor si se cere. Lucru care pana la un punct, nu e deloc gresit. Dar, ar fi si mai sanatos daca ar imbina utilul cu placutul pentru ca doar atunci vor ajunge asemenea celor pe care si i-au luat majoritar ca model: oamenii de succes. Eu cred cu tarie ca cei mai multi oameni de succes, cu adevarat de succes si nu parveniti, sunt cei care au stiut ce vor sa faca in viata, nu au cedat influentelor exterioare si au facut bine ceea ce au ales sa faca. Cand faci ce iti place faci din principiu mai bine pentru ca iti dai interesul. Un job la care mergi pur si simplu pentru a merge la job si a-ti lua salariul lunar, iti aduce doar salariul lunar necesar intretinerii. Un job la care mergi cu drag, pentru ca tu l-ai ales, ai studiat aprofundat pentru el si te motiveaza in primul rand intelectual si sufleteste, te va motiva automat sa dai mai mult, sa faci mai bine si sa atragi si veniturile dorite. Pentru ca lucrul facut cu pasiune e intotdeauna un lucru facut bine care se vede. Nu cred ca sunt mai apreciati cei care merg cu fals interes la locul de munca dar se arata interesati si nu cred ca aceia care se gandesc permanent la solutii prin care sa arata angajatorului cat isi dau silinta vor atrage salarii mai mari. Pur si simplu nu cred. Legea atractiei universale functioneaza asa cum o tratam la randul nostru. Atragi ceea ce esti, ce gandesti, ce simti cu adevarat. Lucrurile facute de suprafata raman intotdeauna la suprafata si in continua plutire care greu si rareori se stabilizeaza . Si asa ajung tot mai multi sa se planga de alegerile lor, sa se arate nemultumiti si sa alerge dupa lucruri pe care nu realizeaza ca nu cum sa le obtina cata vreme nu respecta si procesul aducerii lor la sine. Muncind exclusiv pentru bani, vom avea – poate- la un moment bani. Dar niciodata nu vom sti exact ce ne lipseste in urma a ceea ce obtinem totusi cu banii castigati…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu