Se uita-n oglinda sa vada daca s-a ingrasat, intra in cada…
Isi rasuceste mainile de 2 ori imprejurul capului,
isi innoada parul intr-o coada de cal si ramane asa sub apa. Plange.
Indiferent de cat ar incerca si ar da pas stie ca e adevarat si nu poate
da cu piciorul la ceea ce stie si simte deja. In sinea ei stie, se indoieste si spera
sa fie doar fantasmele mintii ei bolnave. E deprimant. E deprimant sa
pierzi totul intr-o seara, sa realizezi ca te lupti cu morile de vant si
totusi sa ai senzatia de bine. Isi urca talpile pe peretele cazii
si-si intinde picioarele de parca s-ar fi trezit dintr-un somn placut.Nu
stie cum se simte ” nimicul ” pana nu ii da cuiva ” totul ” ei si apoi .
. pleaca.Si de asta ii e frica.
Isi sterge lacrimile din coltul ochilor care incep
incet-incet sa-i gadile fata. Zambeste. Refuza sa-si mai asculte
gandurile si aude doar picaturi ce cad de pe picioarele ei intinse. Are o
senzatie de parca toate lucrurile astea ar fi putut fi evitate si-si
judeca faptele in functie de fluxul mare de evenimente care se deruleaza
in capul ei.Se simte obosita din cauza oamenilor care spera la
nesfarsit in vise ce nu sunt ale lor, de oameni care continua sa fie
nefericiti cand n-ar avea niciun motiv sa mai fie, dar din comoditate nu
se sustrag din cercul vicios al lantului de dezamagiri.
O oboseste gelozia. Si retezatul parerilor abia cerute cu un “tu n-ai
cum sa intelegi!” O obosesc povestile obositoare din care un om n-are
cum sa iasa altfel decat obosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu