Comunicarea este o manifestare, o exprimare a noastra. Deoarece aceasta exprimare a noastra satisface pe langa o nevoie personala si una sociala, a celorlalti, spunem ca, si comunicarea trebuie invatata iar din suma cunostintelor acumulate, rezulta educatia comunicarii care corespunde cu valoarea atitudinilor, comportamentelor prezente si viitoare.
Nimeni nu este liber sa comunice oricum si oricat, dar are libertatea acordarii permanente a intalnirilor sale cu lumea in care se afla, cand emitator, cand receptor, fiindca a comunica inseamna a interactiona cu oamenii fie direct, fie mediat (prin intermediul unor canale speciale si /sau specializate). Behaviorismul prezinta comunicarea ca pe un comportament, intrucat nevoia de comunicare este una de manifestare, in dorinta de a se face observat si observabil. Nu toate comportamentele sunt raspunsuri la stimuli externi.
Comunicarea umana inseamna curajul de a te oferi celorlalti fara teama secatuirii. Cine comunica se comunica, deoarece vine de la intalnirea partenerului nu ca purtator de informatii, ci de mesaje multiple si descifrabile. Este imposibil sa nu comunici deoarece o faci, si atunci cand spui ca o refuzi, prin celelalte limbaje decat cel verbal.
Spui mereu mai mult decat vrei. Distantele dintre interlocutori, gesturile, obiectele proprii, posturile sunt exemple. Comunicarea ca intreg este ireversibila, revenirile sunt mereu limitate si limitative. Ceea ce vei inlocui intr-o comunicare devine doar nuantare, o completare (favorabila sau nu celor anterior exprimate), putand ajuta la precizari sau determinand o adancire a confuziei, a neintelegerii.
Este precum regula ce o impune prezenta in fata judecatorului, atunci cand nu poti reveni la faptele deja declarate. Poti astepta un alt context in care sa valorifici spusele, dintr-o alta perspectiva deci, printr-o alta comunicare. Actul comunicarii este, in esenta si ca intreg, unul irepetabil deoarece contextele nu mai sunt aceleasi (intr-o etapa viitoare) si nici starile fiziologice si psihologice ale interlocutorilor nu se mai pastreaza.
Comunicarea este unica tocmai datorita regulii dominante a irepetabilitatii. Nici o intalnire nu poate fi reluata cu pretentia repetarii ei intocmai. Toti factorii care au asigurat reusita sau nereusita nu se vor mai regasi reuniti, asa cum multi dintre cei absenti atunci vor aparea la reluare.
Nici unul dintre participanti nu mai este acelasi, deoarece au fost si sunt transformati de ceea ce s-a petrecut sau se petrece, de ceea ce nu s-a intamplat sau se asteapta sa se intample. Sentimentele si masura angajarii precum si disponibilitatile lor difera.
A comunica, mai inseamna a pune ceva in comun, a pune in relatie.
In orice caz, a comunica inseamna a emite si a receptiona mesaje, a transmite stimuli si colecta raspunsuri. Odata emis si receptionat, mesajul va apartine, in comun, atat celui care a “dat”, cat si celui care a “primit”. Omul emite mesaje atunci cand vorbeste, cand scrie, gesticuleaza, cand indica un obiect cu degetul, cand afirma sau neaga ceva din cap, cand accepta sau refuza ceva, cand se satura si chiar cand tace; la fel ca si atunci cand zambeste, se incrunta, se imbraca elegant sau invers sau raspandeste un anumit miros. Cand asculta, citeste, priveste, miroase, pipaie sau bajbaie prin intuneric, el receptioneaza mesaje.
Comunicarea umana este un proces de tip tranzactional prin care oamenii transfera energii, emotii, sentimente si schimba semnificatii. Are intotdeauna un scop, acela de a-l face pe interlocutor sa simta, sa gandeasca sau sa se comporte intr-un anume fel.
Scopul exista si atunci cand partenerii de comunicare nu-l constientizeaza. Stimulii asteapta un raspuns. Simplitatea aparenta a definitiei comunicarii (data de orice dictionar explicativ) nu elimina necesitatea de a defini exact semnificatiile stiintifice ale termenului “comunicare”. Comunicarea este un proces care, din unghiul stiintei comunicarii, dispune de patru componente fundamentale: un emitator, un canal, informatie (mesaj) si un receptor.
Comunicarea umana inseamna curajul de a te oferi celorlalti fara teama secatuirii. Cine comunica se comunica, deoarece vine de la intalnirea partenerului nu ca purtator de informatii, ci de mesaje multiple si descifrabile. Este imposibil sa nu comunici deoarece o faci, si atunci cand spui ca o refuzi, prin celelalte limbaje decat cel verbal.
Spui mereu mai mult decat vrei. Distantele dintre interlocutori, gesturile, obiectele proprii, posturile sunt exemple. Comunicarea ca intreg este ireversibila, revenirile sunt mereu limitate si limitative. Ceea ce vei inlocui intr-o comunicare devine doar nuantare, o completare (favorabila sau nu celor anterior exprimate), putand ajuta la precizari sau determinand o adancire a confuziei, a neintelegerii.
Este precum regula ce o impune prezenta in fata judecatorului, atunci cand nu poti reveni la faptele deja declarate. Poti astepta un alt context in care sa valorifici spusele, dintr-o alta perspectiva deci, printr-o alta comunicare. Actul comunicarii este, in esenta si ca intreg, unul irepetabil deoarece contextele nu mai sunt aceleasi (intr-o etapa viitoare) si nici starile fiziologice si psihologice ale interlocutorilor nu se mai pastreaza.
Comunicarea este unica tocmai datorita regulii dominante a irepetabilitatii. Nici o intalnire nu poate fi reluata cu pretentia repetarii ei intocmai. Toti factorii care au asigurat reusita sau nereusita nu se vor mai regasi reuniti, asa cum multi dintre cei absenti atunci vor aparea la reluare.
Nici unul dintre participanti nu mai este acelasi, deoarece au fost si sunt transformati de ceea ce s-a petrecut sau se petrece, de ceea ce nu s-a intamplat sau se asteapta sa se intample. Sentimentele si masura angajarii precum si disponibilitatile lor difera.
A comunica, mai inseamna a pune ceva in comun, a pune in relatie.
In orice caz, a comunica inseamna a emite si a receptiona mesaje, a transmite stimuli si colecta raspunsuri. Odata emis si receptionat, mesajul va apartine, in comun, atat celui care a “dat”, cat si celui care a “primit”. Omul emite mesaje atunci cand vorbeste, cand scrie, gesticuleaza, cand indica un obiect cu degetul, cand afirma sau neaga ceva din cap, cand accepta sau refuza ceva, cand se satura si chiar cand tace; la fel ca si atunci cand zambeste, se incrunta, se imbraca elegant sau invers sau raspandeste un anumit miros. Cand asculta, citeste, priveste, miroase, pipaie sau bajbaie prin intuneric, el receptioneaza mesaje.
Comunicarea umana este un proces de tip tranzactional prin care oamenii transfera energii, emotii, sentimente si schimba semnificatii. Are intotdeauna un scop, acela de a-l face pe interlocutor sa simta, sa gandeasca sau sa se comporte intr-un anume fel.
Scopul exista si atunci cand partenerii de comunicare nu-l constientizeaza. Stimulii asteapta un raspuns. Simplitatea aparenta a definitiei comunicarii (data de orice dictionar explicativ) nu elimina necesitatea de a defini exact semnificatiile stiintifice ale termenului “comunicare”. Comunicarea este un proces care, din unghiul stiintei comunicarii, dispune de patru componente fundamentale: un emitator, un canal, informatie (mesaj) si un receptor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu