‘Fotograf animalier.’ Am auzit această expresie abisală.
N.: ‘Banii nu mă interesează.’ Când ai destui, declaraţie curajoasă.
Perioada predilectă de separare a cuplurilor: vacanţa de vară, cele două săptămâni dinainte de Crăciun (paroxismul), aniversarea zilelor de naştere, începutul primăverii.
Perioada predilectă a crimelor şi violenţelor: weekend-ul şi vacanţele.
Când oamenii apucă să se vadă, cu alte cuvinte.
Habar n-am dacă adolescenţii pricep că marketingul are de pierdut de pe urma reflecţiei. Reflecţia e un pur coşmar. Dacă azi nu mai există modă, în mainstream, decât pentru tineri, culori pentru tineri, forme şi structuri pentru tineri, joviale, destinse, cool până la idioţie, dacă departamentele de creaţie îşi mobilizează lansările considerând că nu există populaţie vie peste 30 de ani, nu e pentru că cineva dă doi bani pe ei, nici pentru că ar vrea să se menţină în spiritul timpului. Pur şi simplu un adult e un client complicat. Subtil, pretenţios, puţin entuziast, el va pune întotdeauna probleme ajuns în faţa unui stand de vânzări; tânărul e pionul perfect pentru piaţă; înghite vorace noul, gregarul, improvizaţia. În reclamele pentru ei, lumea constant roz-decerebrată, care apare proaspătă, suavă, în agitaţie, strălucitoare – e strict lumea pieţei, paradisul. O lume fără adulţi e idealul nemărturisit al capitalului. De pildă dacă într-o zi s-ar inventa un genocid convenabil…
Miles Davis, întrebat care ar fi dorinţa sa cea mai mare: ‘Să fiu alb’.
Femeile care declară constant că ar fi dat orice să se nască bărbaţi.
Curând: săracii care ar fi preferat să fie înstăriţi, bolnavii care ar prefera sănătatea, viii care ar opta cu predilecţie să nu fie morţi.
Observ că elementarul e la mare preţ.
Feministele ‘pro-sex’ din anii ’90, care consideră pornografia deloc degradantă, ci eliberatoare, au ceva foarte interesant. Nu e totuşi dificil să detectezi că felaţia sau sodomia terminată cu ejac facial nu sunt o manifestare a respectului, că bărbatul are nevoie să creadă că are în faţa lui un subom, un gunoi. Ce le-a făcut să continue? La mijloc e o silă teribilă de sine (ceva de neconceput la Beauvoir) amestecată cu tristeţe şi violenţă, pe care Virginie Despentes a surprins-o pertinent. Poate porni feminismul de la sila de sine, de la ireverenţa egoului? De ce nu. E o cale foarte interesantă, inedită, mai fecundă decât s-ar crede. E vorba de raportul de putere. Spunându-ţi: ‘Şi eu am nevoie să mă simt un gunoi, sau cel puţin asta se vrea de la mine’, calea onestităţii e deschisă. E un nonsens să-ţi faci despre tine o idee care falsifică raportul de putere, închipuindu-ţi că poţi fi mult în exterior fiind în budoar nimic. Budoarul a fost întotdeauna marea cheie pentru care feminismul n-a reuşit şi a intrat în recul. O stupefiantă onestitate aşează lucrurile în dimensiunea lor. Feminitatea poate începe de aici: de la nimic, de la imaginea curvei, a gunoiului uman umilindu-se, călcat în picioare, scuipat, urinat, defecat şi apoi aruncat în silă, pentru a fi a doua zi păpuşa aseptică pe care o săruţi la micul dejun. Lucrurile sunt acum limpezi, platforma revendicativă a realului e aşezată corect. Feminismul anterior, cerebral, avea ceva incredibil de burghez, şi n-a îndrăznit niciodată să meargă prea departe în analiza realului.
N.: ‘Banii nu mă interesează.’ Când ai destui, declaraţie curajoasă.
Perioada predilectă de separare a cuplurilor: vacanţa de vară, cele două săptămâni dinainte de Crăciun (paroxismul), aniversarea zilelor de naştere, începutul primăverii.
Perioada predilectă a crimelor şi violenţelor: weekend-ul şi vacanţele.
Când oamenii apucă să se vadă, cu alte cuvinte.
Habar n-am dacă adolescenţii pricep că marketingul are de pierdut de pe urma reflecţiei. Reflecţia e un pur coşmar. Dacă azi nu mai există modă, în mainstream, decât pentru tineri, culori pentru tineri, forme şi structuri pentru tineri, joviale, destinse, cool până la idioţie, dacă departamentele de creaţie îşi mobilizează lansările considerând că nu există populaţie vie peste 30 de ani, nu e pentru că cineva dă doi bani pe ei, nici pentru că ar vrea să se menţină în spiritul timpului. Pur şi simplu un adult e un client complicat. Subtil, pretenţios, puţin entuziast, el va pune întotdeauna probleme ajuns în faţa unui stand de vânzări; tânărul e pionul perfect pentru piaţă; înghite vorace noul, gregarul, improvizaţia. În reclamele pentru ei, lumea constant roz-decerebrată, care apare proaspătă, suavă, în agitaţie, strălucitoare – e strict lumea pieţei, paradisul. O lume fără adulţi e idealul nemărturisit al capitalului. De pildă dacă într-o zi s-ar inventa un genocid convenabil…
Miles Davis, întrebat care ar fi dorinţa sa cea mai mare: ‘Să fiu alb’.
Femeile care declară constant că ar fi dat orice să se nască bărbaţi.
Curând: săracii care ar fi preferat să fie înstăriţi, bolnavii care ar prefera sănătatea, viii care ar opta cu predilecţie să nu fie morţi.
Observ că elementarul e la mare preţ.
Feministele ‘pro-sex’ din anii ’90, care consideră pornografia deloc degradantă, ci eliberatoare, au ceva foarte interesant. Nu e totuşi dificil să detectezi că felaţia sau sodomia terminată cu ejac facial nu sunt o manifestare a respectului, că bărbatul are nevoie să creadă că are în faţa lui un subom, un gunoi. Ce le-a făcut să continue? La mijloc e o silă teribilă de sine (ceva de neconceput la Beauvoir) amestecată cu tristeţe şi violenţă, pe care Virginie Despentes a surprins-o pertinent. Poate porni feminismul de la sila de sine, de la ireverenţa egoului? De ce nu. E o cale foarte interesantă, inedită, mai fecundă decât s-ar crede. E vorba de raportul de putere. Spunându-ţi: ‘Şi eu am nevoie să mă simt un gunoi, sau cel puţin asta se vrea de la mine’, calea onestităţii e deschisă. E un nonsens să-ţi faci despre tine o idee care falsifică raportul de putere, închipuindu-ţi că poţi fi mult în exterior fiind în budoar nimic. Budoarul a fost întotdeauna marea cheie pentru care feminismul n-a reuşit şi a intrat în recul. O stupefiantă onestitate aşează lucrurile în dimensiunea lor. Feminitatea poate începe de aici: de la nimic, de la imaginea curvei, a gunoiului uman umilindu-se, călcat în picioare, scuipat, urinat, defecat şi apoi aruncat în silă, pentru a fi a doua zi păpuşa aseptică pe care o săruţi la micul dejun. Lucrurile sunt acum limpezi, platforma revendicativă a realului e aşezată corect. Feminismul anterior, cerebral, avea ceva incredibil de burghez, şi n-a îndrăznit niciodată să meargă prea departe în analiza realului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu